Drumul Național 7 Râmnicu Vâlcea – Pitești a fost blocat, miercuri, după ce un tir încărcat cu fier vechi s-a răsturnat într-o curbă, în comuna argeșeană Cotmeana, încărcătura căzând peste un autoturism Opel, trei persoane rănite fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență din Pitești.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Argeș, încărcătura de fier vechi a căzut peste un autoturism Opel, iar ulterior tirul a lovit și un camion, accidentul petrecându-se în zona Lintești, din comuna argeșeană Cotmeana, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Un camion cu fier vechi s-a răsturnat într-o curbă periculoasă la dreapta, iar încărcătura s-a răspândit peste o mașină Opel care venea din sens opus, cauza accidentului fiind neadaptarea vitezei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș, comisar șef Dănuț Dinu.
Cele trei persoane rănite, șoferul tirului cu fier vechi, un copil care era pasager în această mașină și conducătorul auto al autoturismului Opel, au fost transportate cu ambulanțele la Spitalul Județean de Urgență din Pitești, unde primesc îngrijiri medicale.
Potrivit medicilor, starea de sănătate a celor trei răniți este stabilă, aceștia fiind în afara oricărui pericol.
În autoturismul Opel se mai aflau soția șoferului și fata acestuia, în vârstă de 15 ani, care au scăpat cu leziuni minore.
La ora transmiterii acestei știri, traficul rutier pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Pitești este blocat, coloanele de mașini formate în ambele sensuri întinzându-se pe cinci kilometri.